theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Октября 2017, 17:19
543
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Igor Dodon, „boicotat” din nou. „Garantul Constituţiei” nu va participa la un eveniment sub egida Curţii Constituţionale

Aniversarea a 20-a de la intrarea în vigoare, pentru Republica Moldova, a Convenției Europene pentru Drepturile Omului va fi marcată la Palatul Republicii.

Dodon, boicotat din nou: Nu va participa la aniversarea CEDO
Dodon, boicotat din nou: Nu va participa la aniversarea CEDO

Evenimentul va avea loc mâine, vineri, 6 octombrie, începând cu ora 10.00, sub egida Curții Constituționale, scrie Independent.md

„La eveniment sunt invitate peste 300 persoane, inclusiv reprezentanți ai sistemului judecătoresc, mediului academic și diplomatic”, se arată într-un comunicat al Parlamentului. Nu însă şi „garantul Constituţiei”, atribut care îi revine preşedintelui ţării, adică lui Igor Dodon.

Astfel, potrivit comunicatului, oaspetele de onoare al evenimentului festiv este Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Guido Raimondi, care va prezenta un discurs. Cu alocuțiuni de deschidere vor veni președintele CCM, Tudor Panţîru, președintele Parlamentului, Andrian Candu și ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. Convenția a fost încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950. Până în prezent, 47 de state membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenției, se află sub juridicția Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO). 

Potrivit Constituției Republicii Moldova, tratatele internaționale la care statul nostru este parte au prioritate față de legile interne în domeniul drepturilor omului. Prin urmare, în hotărârile sale, CCM se conduce de prevederile Convenției și de jurisprudența CEDO.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована