Igor Corman a avut o întrevedere cu Marius Lazurca
Republica Moldova mai are multe de făcut, inclusiv sub aspect juridic, pentru asigurarea condițiilor necesare conectării, în termeni optimi, la rețelele de gaze ale României, a menționat Președintele Parlamentului Igor Corman la întrevederea de marți, 2 iulie, cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Chișinău, Marius Lazurca.

La rândul său, Ambasadorul Marius Lazurca a salutat noua formă de cooperare dintre puterea legislativă și cea executivă din Republica Moldova, apreciind organizarea ședințelor comune, inclusiv prin asigurarea coerenței politicilor guvernamentale cu prevederile cadrului legal.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre prioritățile agendei interne de modernizare a Republicii Moldova și au subliniat importanța transferului de bune practici și experiență pentru consolidarea instituțiilor democratice ale statului, se spune într-un comunicat al Parlamentului.


