Guvernarea îi „krîșuiește” pe oligarhi
Actuala guvernare minte, fură, îi „krîșuiește” pe oligarhi, bandiți, chiar și pe cei condamnați care se află în Parlamentul Republicii Moldova.

Declarația aparține deputatei comuniste Ina Șupac și a fost făcută în cadrul unei emisiunii de la Jurnal TV.
„Unica soluție este ca oamenii să iasă la proteste, să spună ce îi doare. Doar așa vom rezolva problemele, vom putea schimba această guvernare”, a declarat Șupac.
Pe de altă parte, deputatul din grupul reformatorilor liberali, Valeriu Saharneanu, susține că opoziția se folosește de greșelile guvernării.
„Trăim o vreme foarte tulbure. Este evident că acum ieșirea noastră din tranziție înseamnă semnarea documentelor la Vilnius. Forțele trecutului însă vor să ne țină pe acest tărîm. Tot ce face PCRM acum, inclusiv moțiunile, este să facă cît mai dificil acest mers al nostru”, a precizat Saharneanu.
Pe de altă parte, deputatul comunist Alexandr Petkov declară că PCRM aduce vocea poporului în parlament.
„Ați văzut că guvernarea fură băncile, aeroportul, fură viitorul copiilor voștri. Ceea ce facem noi, nu cerem pentru noi. Cerem un singur lucru – alegeri anticipate și să vă alăturați nouă, astfel vom face o țară modernă”, s-a adresat Petkov cetățenilor moldoveni.
„Comuniștii nu sînt în stare să facă o țară modernă, pentru că, dacă puteau, o făceau cînd au fost la putere. Ei vor cu orice preț să revină la guvernare. Dar cetățenii vor să trăiască mai bine și ei înțeleg că acest lucru se va întîmpla atunci cînd vom face parte din familia europeană. Chiar dacă vreți să ne duceți țara în Kazahstan, Rusia, Belarus, nu vă va reuși”, a adăugat deputatul liberal-democrat George Mocanu.


