Godea: "Occidentul l-a scăpat pe Filat din braţe "
Deputatul neafiliat Mihai Godea crede că nu vom avea alegeri anticipate şi asta pentru că nici unui dintre cele patru partide care au acces în Parlament nu îi este convenabilă organizarea anticipatelor.

Potrivit liderului PAD, mai ales după anunţarea deciziei PL de a nu vota candidaturia lui Filat la funcţia de prim ministru, PL şi PD vor putea şantaja PLDM-ul şi chiar obţine anumite foloase din asta.
În continuare vom avea Guvern. Nici PCRM nu vrea asta. Decat să mearga la alegeri mai bine vor sta înca un an şi vor fura ce vor mai avea de furat. Filat nu poate sa renunte la functia de premier. Asta este prăbuşirea. Şi PL şi PD vor încerca să-l şantajeze şi vor iesi cu foloase. Occidentul l-a scăpat pe Filat din braţe. Occidentul a înteles că aici se fură ca în codru.
La rândul său, deputatul PL, Valeriu Muntean, a declarat că este mai puțin importantă persoana celui care va fi premier. Accentul trebuie să se pună pe “năravul” acestuia. Totodată, susține Muntean, e important ca noul acord al alianței să fie prezentat maselor pentru ca lumea să știe după ce reguli este guvernată Republica Moldova.Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii În Profunzime, de la Pro TV.


