Ghimpu sustine producătorii autohtoni si cere FMI permisiunea de a activa în bază de patente
Mihai Ghimpu a solicitat sprijinul reprezentanţilor FMI pentru ca producătorii autohtoni să poată activa şi în continuare în bază de patente, deoarece situaţia social-economică din republică nu le permite deocamdată acestora să-şi deschidă firme, se spune intr-un comunicat de presa difuzat de catre PL.

Acest subiect a fost abordat în cadrul întrevederii de astăzi a Preşedintelui PL Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu Nikolay Gueorguiev, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional şi cu Tokhir Mirzoev, reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova.
Mihai Ghimpu a reiterat importanţa implementării reformelor în sfera economică, în mod prioritar a celor prevăzute în programul de guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană. În context, Mihai Ghimpu s-a referit la iniţiativa Fracţiunii parlamentare PL care a propus elaborarea politicii bugetar-fiscale pentru o perioadă de 3 ani. Potrivit Preşedintelui PL, acest lucru ar îmbunătăţi administrarea fiscală şi ar permite agenţilor economici planificarea afacerii pentru termen mediu.
În alt context, Preşedintele PL a abordat şi subiectul importul maşinilor pe teritoriul Republicii Moldova, precizând că PL optează şi în continuare ca vârsta de import a maşinilor să crească de la 7 la 10 ani. Mihai Ghimpu a solicitat susţinerea FMI în găsirea unor soluţii corecte pentru rezolvarea acestor probleme în beneficiul cetăţenilor. În cadrul întrevederii a fost discutată şi situaţia de la Banca de Economii.
Discuţiile s-au desfăşurat în contextul celei de-a cincea evaluări a programului încheiat de Moldova cu FMI în cadrul Mecanismului extins de creditare şi a Mecanismului de finanţare lărgită, pentru a fi reactualizate prognozele şi evaluate perspectivele macroeconomice, planurile privind cheltuielile pe termen mediu şi administrarea fiscală, colectările la buget, datoriile generate de sectorul termoenergetic, politicile pentru asigurarea unei transparenţe mai mari în ceea ce priveşte acţionarii băncilor.
Reprezentanţii FMI au anunţat că vor examina problemele enunţate pentru a fi identificate soluţiile optime.


