Ghimpu s-a întâlnit şi a stat de vorbă cu candidatul propus de AIE
Liderul PL, Mihai Ghimpu deja s-a întâlnit cu acel candidat care a fost propus de Alianţa pentru Integrarea Europeană pentru fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova. Cel puţin asta i-a asigurat liberalul pe jurnalişti.

”Am ajuns la un candidat de compromis și aceasta s-a făcut datorită fracțiunii PL. M-am întâlnit cu candidatul. Acesta a fost propus de alianță”, a declarat Ghimpu.
Cu toate acestea, președintele PL a precizat că alegerea președintelui se face prin trădarea liberalilor. ”Colegii de alianță au dat dovadă de slăbiciune, dar noi nu am venit în politică pentru funcții. Vom vota președintele pentru ca în cadrul AIE să fie liniște și pace”, a mai adăugat liberalul.
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a precizat însă că acest candidat va fi înaintat foarte curând grupului socialiștilor, iar la identificarea persoanei s-a ținut cont de toate cerințele care pot fi înaintate de societate.


