Ghimpu o ține morțiș – vrea funcție și gata
Liderul PL, Mihai Ghimpu, nu renunță la ideea de a obține o funcție. Deși susține că formațiunea sa nu se bate pentru funcții, Ghimpu nu scapă nicio ocazie să aducă aminte că PL nu i-a revenit nicio funcție, spre deosebire de colegii săi de alianță.

„În cazul în care funcția de președinte al Parlamentului nu mai revine PL-ului, noi nu vrem să punem în discuție subiecte gen „eliberați-ne funcția” sau altceva”, a declarat Ghimpu, la Prime, referindu-se la Marian Lupu.
Deși a renunțat la funcția de speaker, Ghimpu crede că „ce-i al său, e pus deoparte”. Astfel, liderul PL s-a referit la funcția de procuror general, despre care a dat de înțeles că ar vrea s-o obțină.
„Ce vrem o să vă anunțăm mai târziu. O să discutăm mai târziu în cadrul AIE. Problema există și trebuie s-o rezolvăm, între noi trebuie să fim corecți, să avem pârghii cu toții”, a adăugat Ghimpu.
În context, liderul PD, Marian Lupu, a declarat că polemicile există într-o alianță, dar că cel cel mai important este să fie însușite lecțiile din trecut și de axat pe găsirea soluțiilor.


