Ghimpu, împotriva referendumului PCRM
Partidul Liberal nu va susţine referendumul iniţiat de Partidul Comuniştilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, consideră că tentativa de organizare a acestui referendum este o aberaţie.

„Voronin, azi, poate spune multe. Trebuia să facă cînd a fost la guvernare. El a mai spus lucrul aceasta şi înainte, în campania din 2001. În primul rînd, această Uniune nici nu există. Aberaţii! Eu cred că există o competiţie între Partidul Comuniştilor şi partidele acestea care au început pe stînga să mişune şi ei ştiu foarte bine că aceasta nu se va produce. Noi avem programul nostru: integrarea europeană şi punctum”, a afirmat Ghimpu într-un interviu pentru Europa Liberă.
Totodată, el spune că există forţe din străinătate care încearcă să discrediteze Alianţa pentru Integrare Europeană şi acţiunile întreprinse de aceasta. ”Noi ştim că este un interes din afară, care vrea să deturneze tot ce am pornit noi, deranjaţi că prea s-a apropiat Moldova de Uniunea Europeană”, a concluzionat liderul liberalilor.


