Ghimpu îi vrea pe Şalaru şi pe Moldovanu la Primărie
Mihai Ghimpu consideră că Mihai Moldovanu şi Anatol Şalaru i-ar fi de ajutor lui Dorin Chirtoacă în cadrul administraţiei capitalei, însă crede că aceştia nu vor avea susţinerea politică necesara a consiliului municipal.

Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la postul de televiziune N4.
"În măsura posibilităţilor vor fi angajaţi în administraţia municipiului Chişinău. Avem nevoie de oameni cu experienţă. Aş fi bucuros ca domnul Şalaru să fie alături de Dorin Chirtoacă, dar n-o să voteze nimeni pentru el. Pentru că nimeni nu vrea ca Dorin Chirtoacă să fie ajutat, să întărească poziţia lui.'
În cadrul aceleiaşi emisiuni Ghimpu a declarat că astăzi urmează să conteste semnătura lui Ion Hadârcă pe acordul de constituire al Coaliţiei pentru Guvernare Proeuropeană. Potrivit preşedintelui PL, aceasta nu reprezintă decizia partidului şi nu are nici o putere juridică.
"Voi ataca semnătura lui Hadârcă nu acordul, este vorba de semnătura lui Hadârcă pentru că este ilegal, nu a fost împuternicit de partid. Coaliţiile Alianţei le stabileşte partidul fiindcă el este concurent electoral. Fracţiunea moare, se termină mandatul ăsta, ce răspundere vor purta Hadârcă, Bodrug, Guţu? Semnătura lui Hadârcă e a 7 roată de la căruţă. O vrut prin asta să acumuleze voturi."


