Ghimpu: Guvernarea „prihvatizează” întreprinderi pe bani mărunți
Mai multe întreprinderi, teatre, precum și Cet-urile şi Termocomul urmează să fie „prihvatizate” de guvernare. O spune liderul PL, Mihai Ghimpu, care afirmă că privatizarea insituţiilor statului va avea loc în mod netransparent.

„Noi nu suntem împotriva privatizărilor. Asta presupune economia de piață, locuri de muncă, investiții. Dar la noi se „prihvatizează”, nu se privatizează, adică diminuarea costului și achiziționarea la preț minim. Atunci când este transparență, când se fac licitații corecte, investitorii străini se implică, dar când văd că puterea vrea să ia o întreprindere sau alta, ei nu se implică. Această listă cu privatizările există demult, dar era blocată de noi anume din cauza lipsei de transparență și a intereselor personale și de grup”, a declarat liderul PL, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, Mihai Ghimpu afirmă că sistemul termo-energetic din ţară este în pericol, iar preţul la căldură ar putea creşte. Acest lucru s-ar putea întâmpla în urma procesului de privatizare a Cet-urile şi Termocomului. Ghimpu crede că aceste bunuri publice vor fi achiziţionate pe bani mărunţi de furnizorul rus, Gazprom, care îi va face dependenţi iar pe consumatorii moldoveni. Or, liderul PL afirmă că în schimbul datoriei de 4 miliarde de lei ce o are Moldova-Gaz faţă de Gazprom, autorităţile moldovene vor transmite Cet-urile şi Termocomul pe mâna furnizorului rus de gaze.
„Mai la concret să vorbim despre privatizarea CET1, Cet 2 şi Termocom. Cine va fi primul care va cumpara aceste obiecte strategice? Sigur că Gazpromul, fiindcă Moldova Gaz are datorii. Privatizarea acestor întreprinderi strategice de către Gazprom înseamnă creşterea imediată a preţului la căldură”, susține liderul PL.
Mihai Ghimpu spune că tot prin aceste metode de privatizare netransparentă vor fi vândute şi alte bunuri publice, cum ar fi sediile teatrelor, dar şi a unor instituţii din domeniul sănătăţii.
„Oamenii de afaceri sunt departe de teatru. Eu nu văd la teatre oameni bogați, miliardari. Pământul, hectarele sunt interesul aici. Mă îndoiesc că un om de afaceri vrea să privatizeze teatrul pentru dezvoltarea culturii. Hectarele de pământ din centrul capitalei sunt interesul”, a adăugat Ghimpu.
Amintim că săptămâna trecută proiectul privind privatizarea mai multor întreprinderi a iscat un adevărat scanal în Parlament. Deputații PCRM au declarat că deputatul oligarh din PD, Vladimir Plahotniuc, vrea să cumpere pe bănuți toate întreprinderile din țară. Chiar dacă frațiunea PCRM a blocat tribuna Parlamentului și bruiat ședința cu sirene și portavoci, proiectul a fost votat în primă lectură și urmează să fie votat în a doua lectură la una dintre următoarele ședințe ale Parlamentului. De menționat că lista cu cele 100 de întreprinderi de stat care urmează să fie privatizate nu a fost făcută publică, însă, potrivit PCRM, printre acestea se numără Red Nord, Red Sud, CET-urile, Termocom, Air Moldova, Aeroportul, Apă-Canal Chișinău, Moldova Film etc.


