Ghimpu a ajuns la fundul sacului?
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat aseară, la Pro TV, că reuşeşte să se descurce cu un salariu de 7000 de lei, deoarece bea ceai şi mănâncă covrigi. În acelaşi timp, Ghimpu a confirmat că deţine acţiuni la întreprinderea de comercializare a carburanţilor, Eurosim.

“Eu cu ce sa trăiesc, cu salariu de deputat de 7 mii de lei? Nu merg la restaurante, beau ceai, covrigi. Eu mi-am făcut tot timpul singur şi nu am nevoie de ajutorul nimănui”, a declarat Ghimpu.
Tot aseară, Mihai Ghimpu a declarat că a încercat să pună în discuţie cazul de contrabandă de la Vama Leuşeni-Albiţa, însă nu a reuşit acest lucru, din cauza absenţei colegilor săi din Alianţă. Însă, declară Ghimpu, acest subiect va fi discutat săptămâna viitoare. „Eu nu sunt la putere. Eu doar am mandat de deputat. În ministerele şi instituţiile unde sunt oamenii Partidului Liberal eu pot să intervin, aşa nu. Am vrut să convocăm consiliul Alianţei, dar nu eram toţi pe loc, deja poate săptămâna viitoare. Am să verific ca procuratura să cunoască ce se întâmpla”, a declarat liderul liberal, în cadrul emisiunii În Profunzime, de la Pro TV Chişinău.


