Germania va sprijini Republica Moldova
În data de 3 iulie, Bundestagul va adopta o rezoluţie prin care va susţine perspectiva de aderare a Republica Moldova la UE, a declarat într-un interviu, pentru Asociaţia pentru Politică Externă (APE), vicepreşedintele grupului parlamentar al SPD (Partidul Social Democrat) pe domeniul Afacerilor Europene din Bundestagul Germaniei, Axel Schäfer.

Potrivit parlamentarului german, ţara sa îşi doreşte ca Republica Moldova să devină membru al Uniunii Europene.
Axel Schäfer a mai spus că Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb, ca parte integrantă a primului, este doar un prim pas, după care urmează ca Moldova să obţină statutul de candidat. Următorul pas se referă la începutul negocierilor cu privire la aderarea ţării la Uniunea Europeană. Potrivit lui Schäfer, parcursul către UE pentru Moldova, reieşind din experienţa din anii '80, va însemna o perioada între 10 şi 20 de ani.
În cadrul celui de-al treilea Forum Uniunea Europeană-Republica Moldova, organizat de către APE la Bălţi, preşedintele Forumului german-moldovenesc de la Berlin, Manfred Grund, a spus că Germania va sprijini cu fermitate ţara noastră în obţinerea perspectivei europene. Potrivit lui, odată cu semnarea Acordului de Asociere, Moldova a devenit unul din locurile cele mai atractive pentru investiţiile europene.


