Gaburici a făcut și studii de doctorat, dar nu a susținut teza. Ce spune Procuratura
Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii, nu şi-a trecut în CV-ul său de pe pagina ministerului informaţia despre studiile sale la doctorat, pe care le indicase atunci când deţinea funcţia de prim-ministru al R. Moldova.

Între timp, Procuratura Generală a evitat să ne ofere acces la dosarul penal în care actualul ministru al Economiei şi Infrastructurii a fost anchetat pentru deţinerea unei diplome false de studii, dar şi ordonanţa prin care dosarul a fost clasat. Nici Chiril Gaburici şi nici instituţia în care acesta activează în prezent nu au fost deschişi în abordarea subiectului, scrie ZdG.
Chiril Gaburici a depus jurământul de învestire în funcţia de ministru al Economiei şi Infrastructurii (MEI) pe 10 ianuarie 2018. A doua zi, pe 11 ianuarie, ZdG a trimis, pe adresa Procuraturii Generale (PG), o solicitare de informaţie în care ceream acces la dosarul penal deschis pe faptul deţinerii de către fostul premier a unei diplome false de studii. Dosarul a fost deschis în aprilie 2015 şi clasat în iulie, acelaşi an, pe motivul expirării termenului de prescripţie pentru tragere la răspundere penală. ZdG a solicitat acces la materialele acelui dosar penal, dar şi copia ordonanţei de clasare a cauzei penale.
Procuratura refuză să ofere acces la dosar şi copia ordonanţei
Deşi termenul legal pentru oferirea unui răspuns este de 15 zile lucrătoare, o primă reacţie din partea PG la solicitarea de informaţii privind dosarul în care a fost vizat Chiril Gaburici a venit abia peste 16 zile, vineri, 2 februarie 2018. Atunci, un angajat al PG ne-a informat că, în legătură cu acea solicitare, suntem aşteptaţi, la ora 16.00 (2 februarie), „în audienţă” la adjunctul procurorului general, Igor Popa. În audienţă, Popa ne-a anunţat că dosarul la care am cerut acces se află pe masa sa, doar că solicitarea noastră nu va putea fi satisfăcută, pentru că, în dosar, pe lângă Chiril Gaburici, care este persoană publică, figurează şi alte nume, care nu deţin funcţii publice. Popa a precizat că nu putem avea acces la dosar şi pentru că în el se conţin mai multe informaţii cu caracter personal. Acesta ne-a propus să revenim cu altă solicitare, în care să ne concretizăm cerinţele, solicitare la care vom primi un răspuns detaliat şi rapid, inclusiv cu declaraţiile oferite de Chiril Gaburici în cadrul audierii pe marginea dosarului său penal şi constatările procurorilor.
Luni, 5 februarie 2018, ZdG a întocmit un nou demers. În document au inclus următoarele întrebări:
Ce au stabilit procurorii în cadrul urmăririi penale deschise pe faptul deţinerii de Chiril Gaburici a unei diplome de studii false?
Ce instituţie a eliberat diploma? Cine a semnat diploma? În ce an a fost ea eliberată?
Dl Gaburici a folosit această diplomă de studii pentru a se înmatricula la universitate?
S-a efectuat o expertiză pentru a stabili autenticitatea diplomei cu care Ch. Gaburici a fost înmatriculat la universitate? (Mai întâi la Academia de Studii Economice, iar mai apoi, la Universitatea Slavonă). Ce a stabilit expertiza?
Ce răspuns au primit procurorii de la instituţia de învăţământ (Liceul „Ştefan cel Mare”) care a eliberat diploma de studii pe numele lui Gaburici? Ce declaraţii a făcut actualul director al instituţiei? Dl Gaburici a fost vreodată elev la acea instituţie? A fost audiat directorul din acea perioadă al instituţiei, care ar fi eliberat diploma de studii lui Chiril Gaburici? Ce a declarat acesta?
Vă rugăm să ne oferiţi declaraţiile integrale oferite de Ch. Gaburici în cadrul audierii pe marginea acestui dosar. Cum a explicat acesta provenienţa diplomei eliberate de Liceul „Ştefan cel Mare”, de unde a făcut rost de ea, cine i-a oferit-o, cum? Dacă a plătit pentru ea, rugăm să indicaţi suma şi locul de unde aceasta a fost procurată.
PG: „acţiuni în ansamblu au întărit suspiciunea în veridicitatea actului în litigiu”
Miercuri, 7 februarie, după mai multe insistenţe, ZdG a primit răspunsul solicitat. Doar că documentul semnat de Igor Popa nu conţine vreun răspuns la promisiunile oferite de acesta în ajun şi nici la întrebările noastre, ci mai multe informaţii generale, cunoscute deja opiniei publice. Totuşi, indirect, în răspunsul oferit de PG se spune că diploma de studii a lui Chiril Gaburi este falsă.


