Funcționarii moldoveni ar putea fi monitorizați la locul de muncă
Funcționarii publici ar putea fi monitorizați de către cetățeni și autorități, pentru a stabili eficacitatea acestora în procesul de activitate pe care îl îndeplinesc.

Despre acest lucru a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, în cadrul briefingului săptămânal, scrie realitatea.md.
Potrivit lui Gămurari, această practică este întâlnită des în străinătate, unde cetățenii pot da aprecieri funcționarilor, iar în urma acestor expunerii autoritățile întreprind măsurile cuvenite pentru a îmbunătăți funcționarea angajaților statului în instituții.
„Monitorizarea ar putea fi făcută prin instalarea unor aparate, care ar permite cetățeanului care beneficiază de un serviciu să aprecieze nivelul prestării acestuia. Astfel, vom putea stabili randamentului funcționarilor, va permite cetățeanului să înțeleagă că este coparticipant la procesul perfectării serviciilor prestate și totodată, funcționarul va putea să lucreze în direcția perfecționării serviciului acordat. Este o inițiativă, care vine doar în interesul cetățeanului și a debirocratizării instituțiilor statului”, a opinat Gămurari.


