Funcţie vacantă în Parlamentul Republicii Moldova
Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova anunţă concurs pentru selectarea candidaţilor la ocuparea funcţiei publice vacante de consultant principal în Serviciul asistență lingvistică internațională din cadrul Direcției relații externe.

Pentru această funcţie pot candida persoana care deţin cetăţenia Republicii Moldova;posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu; posedă o limbă de circulație internațională (nivel C2); are capacitate deplină de exerciţiu; nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice; are studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, prevăzute pentru funcţia publică respectivă.
O altă condiţie pentru potenţialii candidaţi este ca aceştia să un fi fost destituiţi dintr-o funcție publică (în ultimii 3 ani); nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Doritorii de a participa la concurs pot depune dosarele pînă la 20 septembrie 2013, personal sau prin poştă (inclusiv electronică), la secretarul Comisiei de concurs: dna Cristina Ciolac, biroul 1116, telefon (022) 26-82-35, 060003118,cristina.ciolac@parlament.md.
Dosarul va conţine în mod obligatoriu: formularul de participare la concurs completat (vedeți mai jos), copia buletinului de identitate, o fotografie (format 3×4), copiile diplomelor de studii, copiile certificatelor de perfecţionare profesională şi/sau specializare, de conferire a titlurilor ştiinţifice, copia carnetului de muncă, scrisori de referinţă, adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare (F-086), cazier judiciar sau declarația pe proprie răspundere.


