Foc și pară la Guvern: Iată numele ministrului demis "prin corespondenţă" de premierul Vlad Filat!
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, care reprezintă PL în organigrama Guvernului, a fost la un pas de a fi demis de premierul Filat. Filat a semnat un demers privind demiterea lui Şalaru, dar căruia nu i-a dat curs, a declarat analistul politic Igor Boţan aseară, în cadrul emisiunii Fabrika, de la Publika TV.

Reamintim că Vlad Filat a declarat recent că după desfăşurarea alegerilor prezidenţiale cinci miniştri vor zbura din funcţii. ”Am avut pe masă scrisoarea de destituire a unui ministru. Cu justificări cu tot. Dar n-am făcut acest lucru, pentru că nu vreau să tensionez situaţia. Să alegem întâi preşedintele, apoi vom vedea. Dacă este să ne uităm pe remanieri, cinci miniştri urmează să plece sigur. Şi de la PLDM tot. Eu o să dau exemplu”, a declarat premierul.
Deputaţii PCRM i-au cerut insistent, în repetate rânduri, premierului Filat să prezinte lista miniştrilor supuşi remanierii. În opinia comuniştilor, Filat şi-ar fi încălcat promisiunile şi trebuie să-şi explice gestul în plenul Parlamentului. „Cerem ca premierul Filat să vină în Parlament şi să ne spună despre remanierile din cadrul Guvernului. Dumnealui trebuie să-şi respecte propriile decizii şi să ne explice de ce insistenţa sa în această problemă a dispărut”, a declarat recent deputatul PCRM, Grigore Petrenco.


