theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Сентября 2017, 17:03
272
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Filip: Moldova îşi doreşte o perspectivă clară oferită de UE în cadrul Parteneriatului Estic

Moldova îşi doreşte de rând cu Georgia şi Ucraina să vadă o perspectivă clară oferită de Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului Estic.

Filip: Moldova vrea o perspectivă UE în cadrul Parteneriatului Estic
Filip: Moldova vrea o perspectivă UE în cadrul Parteneriatului Estic

Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip, după şedinţa săptămânală a PDM, la care s-a discutat despre vizita de lucru a prim-ministrului la New York, informează Publika.md

Summit-ul Parteneriatului Estic urmează să fie organizat în luna noiembrie curent la Bruxelles. În context, prim-ministrul a reiterat importanța acestei platforme pentru țara noastră, menționând că succesul Parteneriatului Estic va fi un succes al statelor membre și al Uniunii Europene.  

"Ne dorim să vedem o lumină în capătul tunelului. Totodată, în cadrul celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, am făcut un apel către comunitatea internațională să susțină includerea pe Agenda sesiunii curente a Adunării Generale ONU a unui punct suplimentar privind retragerea formațiunilor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Toţi m-au asigurat cu deplin suport. La întrevederea cu subsecretarul de stat al SUA, Thomas Shannon, am vorbit despre retragerea forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi despre relaţiile strategic RM-SUA prin desfăşurarea Reuniunilor la nivel de Coordonatori şi Grupuri de lucru sectoriale. Am pus accent şi pe suportul oferit de SUA pentru Armata Naţională şi problemele cu care ne-am confruntat până acum, mă refer la participarea militarilor la diverse aplicaţii peste hotare sau problema pentru care nu avem încă un ministru al Apărării. La New York am participat şi la întrunirea Internaţionalei Socialistei, unde s-a discutat în special problema transnistreană", a menţionat Pavel Filip. 

Amintim că prim-ministrul Pavel Filip a participat la lucrările sesiunii a 72-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care s-au desfăşurat la New York, în perioada 19 – 22 septembrie.

În cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale ONU, Pavel Filip a ţinut un discurs din numele Republicii Moldova. 

De asemenea, în marja reuniunii ONU, premierul a avut o serie de întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de Guvern, precum și cu oficiali americani, europeni și cu reprezentanţi ai Națiunilor Unite. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована