theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Июня 2017, 07:00
769
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Filip, la fel ca Dodon. Declarație asemănătoare la distanță de câteva ore

Președintele Igor Dodon și-a exprimat ieri speranța, după ședința grupului comun de cooperare dintre R. Moldova și Uniunea Euroasiatică, desfășurată la Chișinău, că republica noastră va obține, în octombrie curent, statut de observator pe lângă această structură.

Filip ca Dodon: Declarație asemănătoare la distanță de câteva ore. Colaj: ZiarulNational
Filip ca Dodon: Declarație asemănătoare la distanță de câteva ore. Colaj: ZiarulNational

Acesta a repetat o teză mai veche de a sa, potrivit căreia „trebuie să avem relații bune cu toți”, atât cu partenerii din Est, cât și cu cei din Vest, pentru a obține cât mai multe facilități pentru agenții economici autohtoni, scrie ziarulnational.md.

La o distanță de câteva ore, premierul Pavel Filip spunea cam același lucru în cadrul ședinței Guvernului, făcând referire la vizita sa recentă în Belarus. 
Potrivit premierului, „dialogul constructiv pe care R. Moldova îl are cu Belarus demonstrează că țara noastră „are deschiderea de a construi relații bilaterale reciproc avantajoase și cu statele care nu sunt membre a UE, în special cu cele din Comunitatea Statelor Independente”.

„Relațiile moldo-belaruse reprezintă un exemplu prin care toți ar trebui să înțeleagă că opțiunea proeuropeană a Republicii Moldova nu ne împiedică să avem relații bune cu țările din Est, bazate pe respect reciproc”, a spus Filip.

Menționăm că, astăzi, 63% din produsele moldovenești sunt exportate pe piața UE, în timp ce în CSI ajung 21% din mărfuri.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована