Filip: Cipru, exemplu de integrare UE și soluționare a conflictului secesionist
Republica Cipru este pentru noi un exemplu de integrare europeană şi de soluţionare a unui conflict secesionist.

O declaraţie în acest sens a făcut prim-ministrul Pavel Filip, care, marţi, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Ciprului, Ioannis Kasoulides.
Potrivit agenţiei Infotag cu referire la surse din cadrul Guvernului, premierul a salutat prezenţa diplomatului la Chişinău, menţionând că această vizită este importantă pentru consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în contextul aniversării a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
Șeful Executivului a spus că Moldova "sprijină plenar poziţia autorităţilor Republicii Cipru în problema teritoriului secesionist din nordul ţării" şi şi-a exprimat convingerea că "această problemă va fi reglementată pe calea negocierilor, respectând integritatea teritorială a ţării".
În această ordine de idei, premierul s-a referit la formatul de negocieri "5+2" în soluţionarea conflictului transnistrean, specificând că nu este simplu de avansat în negocieri atunci când pe teritoriul ţării există trupe armate şi muniţii străine.
La rândul său, Ioannis Kasoulides a declarat că între Moldova şi Cipru sunt similitudini: existenţa unor conflicte secesioniste şi dorinţa de integrare europeană. Şeful diplomaţiei cipriote a accentuat că ţara sa susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi eforturile ei de integrare europeană.


