Filat vorbește despre „relațiile” cu Sturza și Plahotniuc
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a declarat că are relații „echilibrate” cu fostul premier Ion Sturza, iar Vlad Plahotniuc îi este doar coleg în Coaliția Proeuropeană.

„Cu domnul Sturza avem relaţii echilibrate. Din păcate, comunicăm foarte puţin, deşi anterior am lucrat foarte mult timp împreună. Dacă am comunica, atunci multe lucruri ar putea fi evitate. Las pe conştiinţa lui unele declaraţii. Eu cred că el are exces de emoţii. Fiecare om are dreptul la expresie. Dar să faci acest lucru, nefiind la putere, este foarte simplu. Este mai greu când trebuie luate decizii acum, nu teoretice, dar practice. Desigur, aş fi vrut ca totul să fie altfel”, a declarat Filat într-un interviu pentrunoi.md.
Referitor la relația cu Plahotniuc, Vlad Filat spune că e „om viu” și „nimic nu a uitat”. „Acum, există un acord de coaliţie, semnat de PLDM, PDM şi şapte deputaţi liberali. Eu nu mi-am ales partenerii, ei au fost aleşi de popor. Eu nu fac parte din categoria oamenilor care se gândesc că doar prin scandaluri, certuri şi război intern poate fi obţinut ceva. Desigur, sunt om viu. Cum se spune, nimic nu e uitat, nimeni nu se uită. Însă, acestea sunt propriile mele trăiri, problemele mele personale. Eu mă ocup de lucruri ce depăşesc interesul meu personal şi problemele mele. Şi chiar interesele partidului”, a menționat ex-premierul.
Filat a explicat și de ce a ales să facă coaliție cu PDM, partid care a votat pentru demiterea Guvernului condus de el. „Nu am avut altă opţiune. Ce ar fi urmat dacă aruncam țara în alegeri anticipate? Să începem promovarea propriilor ambiţii? Ei şi ce? Eu cred că politica moldovenească trebuie să fie mai responsabilă. Avem programul de guvernare, sunt colegi în Parlament, Guvern. Avem sarcini concrete pe care le discutăm în formatul prevăzut de acordul privind crearea coaliţiei. Ne întâlnim cu domnul Lupu destul de des, ne înţelegem la nivel de partid, avem Consiliul coaliţiei, unde discutăm toate problemele şi identificăm soluţii”, a mai adăugat liderul PLDM.


