Filat și Șevciuk se întâlnesc în secret
Premierul Vlad Filat și liderul regiunii transnistrene, Evghenii Șevciuk, sunt în relații bune, vorbesc la telefon deseori și chiar se întâlnesc, doar că fără să anunțe public despre întrevederile pe care le au.

„Pot să vă spun că avem o relație bună, vorbim cu regularitate la telefon, când e cazul ne și vedem, nu obligatoriu doar asistați de camerele de luat vederi. Sunt situații când chiar nu e cazul să știe presa despre aceste întâlniri, dacă urmărim să rezolvăm anumite probleme și nu doar să apărem în fața presei, aflându-ne în proces, în același timp”, a declarat premierul aseară, în cadrul unei emisiuni la Pro TV.
În context, Filat s-a arătat mulțumit de rezultatele obținute în privința regiunii transnistrene și a accentuat că numai prin încredere reciprocă și dialog se poate reuși. „Fără dialog nu ai cum să te miști”, a adăugat Filat.
Premierul a mai spus că în cadrul vizitei sale la Moscova, peste o săptămână, se va discuta și despre problema transnistreană, însă nimic nou. „Poziția RM este clară, doar că urmează să ne reiterăm poziția și să încercăm să promovăm mai energic obiectivele noastre”, a precizat Filat.
În timp ce premierul Filat mizează pe dialog și încredere reciprocă, liderul separatiştilor pare a fi categoric împotriva oricăror compromisuri. Evghenii Şevciuk a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unui interviu, că militează pentru edificarea unei Transnistrii independente. „Eu, în calitate de președinte al Transnistriei, conform Constituției, sunt obligat și voi respecta obligațiunile privind edificarea unei Transnistrii independente. Acele precondiții ideologice care sunt lansate de către oponenții mei politici, despre așa-zisa posibilitate de cedare a Transnistriei, sunt doar un mit și speculații”, a declarat Șevciuk, acum câteva zile.


