Filat s-a întânit cu Narîșkin la Moscova
Premierul Vlad Filat, aflat într-o vizită oficială la Moscova, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Dumei de Stat din Rusia, Serghei Narîșkin.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au vorbit despre relațiile economice moldo-ruse, despre problema transnistreană etc.
„Pentru noi Republica Moldova este un partener egal și respectat. Cred că acest potențial ar putea poate fi extins inclusiv în contextul cooperării în cadrul CSI”, a declarat Narîșkin.
Totodată, oficialul rus a salutat aprobarea de către Guvernul RM a Acordului cu privire la zona de comerţ liber în CSI.
Filat, la rândul său, s-a arătat mulțumit de nivelul de dezvoltare a relațiilor moldo-ruse și a exprimat convingerea că acestea se vor dezvolta dinamic și în continuare, transmite serviciul de presă al Guvernului RM.
Mai mult, premierul a optat pentru „impulsionarea dialogului moldo-rus” și a menționat că relațiile economice între cele două state atestă o creștere, ceea ce se datorează inclusiv eliminării tuturor barierelor comerciale dintre RM şi Rusia.
Un subiect aparte al discuției l-a constituit reglementarea problemei transnistrene, mai transmite serviciul de presă al Guvernului, fără să vină cu mai multe detalii decât că „premierul a menționat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate rezultate concrete în acest proces, atât la nivelul formatului oficial de negocieri 5+2, cât și în contexul dialogului Chișinău-Tiraspol”.


