Filat: Mulți critică legea antidiscriminare, dar nici nu au citit-o
Majoritatea din cei care comentează și speculează pe marginea legii antidiscriminare nici măcar nu au citit-o. De această părere este premierul Vlad Filat. „Dacă ar citi-o, ar vedea că nu există aberațiile despre care vorbesc ei”, susține premierul.

Acesta a declarat, în cadrul unei emisiuni de la PRO TV, că legea antidiscriminare a fost retrasă din Parlament pentru a nu fi instrument în campania electorală pentru alegerile locale.
„Am impresia că cineva vrea să mențină această situație de izolare în Republica Moldova. Sunt din cei care speculează pe marginea căsătoriilor, dar proiectul legii prevede clar că prevederile legii nu se extind asupra căsătoriilor”, a declarat Filat.
Prim-ministrul a precizat că proiectul legii a fost ajustat pentru a face anumite clarificări și va fi transmis în Parlament.


