Ссылка скопирована
Filat îl roagă pe Timofti să nu semneze Legea Antidiscriminare
Pastorul bisericii baptiste „Bunăvestirea” din Chişinău, Vasile Filat, i-a adresat o scrisoare deschisă Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în care îl roagă să nu promulge Legea Antidiscriminare, care, potrivit ministrului Justiţiei Efrim, în scurt timp, va fi reîntoarsă în Parlament.

„În toată perioada cât ne-a lipsit un preşedinte de ţară, ne-am rugat ca această dregătorie să revină unui om cu frică de Dumnezeu. Chiar am făcut şi conferinţă de presă prin care am chemat toţi cetăţenii ţării să ne rugăm în acest sens”, scrie Vasile Filat.
În finalul scrisorii, pastorul Filat îi numeşte pe deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană „forţele întunericului”, care încearcă răul la nivel de lege.


