Filat îşi ţine promisiunea faţă de victimile represiunilor politice
Premierul Vlad Filat, care cu doi ani în urmă a venit cu iniţiativa, de a deschide în R. Moldova un muzeu al victimelor deportărilor şi represiunilor politice, îşi va vedea la 12 iunie promisiunea îndeplinită. La 12 iunie , cînd se va comemora victimele primului val de deportări vor fi deschdie ușile acestui muzeu.

După cum transmite TRIBUNA, Premierul a vizitat în dimineaţa zilei de azi pentru a se documenta vizavi de mersul lucrărilor de pregătire şi de necesităţile care persistă pentru ca expoziţia muzeului să fie inaugurată în termenii conveniţi.
Elena Postică, vice-director al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a comunicat Premierului, că lucrările de pregătire sînt la final, materialele fiind selectate, structurate, în mare parte fiind deja amenajate în standurile corespunzătoare.
„Ne-am propus să prezentăm nu doar fenomenul totalitar, dar şi epoca în care s-a produs acesta. Astfel vom prezenta societatea sovietică dezbinată: cei care au crezut în visul sovietic şi cei care au fost împinşi în gulag, oamenii represaţi”, a precizat Elena Postică.
Vizitatorii vor putea vedea imagini cu persoanelor deportate, scrisori ale acestora, haine, încălţăminte, diferite obiecte. De asemenea, aici vor expuse în premieră materiale din arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate. Tot aici va fi amenajat un birou al unui NKVD-st sovietic, care va fi dotat cu mobilier şi tehnică originală, din perioada respectivă.
„Este important ca, cît mai multă lumea să vadă şi să cunoască această etapă tragică prin care a trecut ţara noastră”, a spus Vlad FILAT.
Premierul a venit şi cu careva propuneri privind amenajarea muzeului, dar şi a optat pentru organizarea excursiilor pentru elevii şi studenţi, imediat ce va fi inaugurat acest muzeu.
Muzeul este amplasat în edificiul central al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August 121-A, din municipiul Chişinău.


