Filat: Dosarele intentate la Ministerul Sănătății, la comanda PD
Toate dosarele care îl vizează pe ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, sunt fabricate la comanda Partidului Democrat, cu susţinerea Partidului Liberal. Declarația îi aparține premierului Vlad Filat și a fost făcută la postul public de televiziune.

„În cazul în care voi merge pe scenariul Partidului Democrat, este evident cine orchestrează acest lucru. Mai folosesc când e cazul și Partidul Liberal pentru a face solicitări. Până nu voi avea probe nu voi face niciun demers. Astfel ei pot intenta dosare peste noapte oricărui funcționar", a declarat Filat.
Premierul a subliniat că nu se va lăsa presat cu dosare intentate la Anticorupţie. Din contra, ofiţerii care le instrumentează vor trebui să răspundă în faţa legii.
„Cineva consideră că pe mine sau pe colegi ne pot speria cu așa-numite dosare pe acțiuni care s-ar putea întâmpla în 2017. Deja avem astrologi. Pentru fiecare afirmație trebuie să porți răspundere nu în fața șefilor de partid, ci a legii", a mai spus Filat.
În replică, preşedintele democraţilor Marian Lupu a calificat declraţiile lui Filat drept o tentativă de intimidare a organelor de anchetă.
Anterior şi ministrul Sănătăţii a declarat că învinuirile pe care i le aduc procurori şi ofiţerii de la CNA sunt o răfuială politică. Precizăm că Andrei Usatîi este vizat în patru dosare penale pentru neglijenţă în serviciu, depăşirea atribuţiilor şi fals în acte. Toate sunt pornite pe fapt, iar ministrul nu are, deocamdată, calitate de bănuit.


