Filat confirmă: Judecătorii vor avea salarii mai mari
Premierul Vlad Filat a cerut astăzi ministrului Muncii, Valentina Buliga să elaboreze o lege specială privind salarizarea judecătorilor.

“Urmează să asigurăm salarizarea adecvată a judecătorilor din R. Moldova. Este un obiectiv pentru toți”, a precizat Filat.
Acesta a adăugat că în prezent există o discrepanţă majoră în salarizarea angajaţillor din sistemul judecătoresc de aceea trebuie să se facă modificările necesare pentru a asigura un coraport logic.
Amintim că ieri, președintele Nicolae Timofti a declarat că salariile judecătorilor ar trebui majorate, iar banii necesari ar putea veni din partea UE.
Tot astăzi, Guvernul a avizat un proiect care prevede modificarea Legii cu privire la statutul judecătorului şi anume articolul care vizează asigurarea cu pensie.
Va avea dreptul la pensie judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani, are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care 12 ani şi 6 luni în funcţie de judecător.
Va primi o pensie în proporţie de 55% faţă de salariul mediu al său, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - de 3%, dar în total nu mai mult de 80 la sută faţă de salariul mediu.
Prevederile se vor aplica şi judecătorilor care au ctivat în instanţele internaţionale, luîndu-se în calcul salariul mediu al judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiţie.
După pensionare, judecătorul va avea dreptul să activeze în continuare, beneficiind şi de salariu şi de pensie.
Sursa: www.union.md


