Filat: A venit timpul să scăpăm de tancuri și lenini
Premierul Vlad Filat a declarat într-un interviu pentru Adevărul că a venit timpul să dăm aprecieri, în primul rând, sub aspect politic, crimelor comise de regimul totalitar comunist și să scăpăm de tancuri și lenini.

Tancurile şi multe alte simboluri au însemnat durere şi tragedie pentru ţara noastră. Din păcate, foarte mulţi oameni sunt încă influenţaţi de acele stereotipuri formate în perioada regimului totalitar comunist. M-aţi întrebat de tancuri, dar ce facem cu leninii de peste tot, a menționat premierul, Vlad Filat.
De asemenea Vlad Filat a declarat că ”acţiunile trebuie să vizeze întreaga ţară, dar totul trebuie să aibă un început. Să dăm o apreciere justă a ceea ce s-a întâmplat, apoi să stabilim acţiunile ce vizează simboluri, manuale, educaţie”.
Amintim că pe 6 iulie 2012 s-au împlinit 63 de ani de la cel mai mare val de deportări sovietice din Basarabia. Primăria municipiului Chișinău a promis că în 2013 victimele represiunilor comuniste vor avea un monument în fața Gării de trenuri din Chișinău.


