Faptele cu care s-a „remarcat” ex-președintele raionului Criuleni
Vitalie Rotaru s-a făcut remarcat în spațiul public în 2014, atunci când a susținut un discurs alături de Vlad Filat și Nicolae Timofti, prin faptul că tremura.
În declarația sa de averi din anul 2014, Rotaru declara că nu deține nici imobil, și nici automobil. Tot în 2014 acesta a fost surprins dormind în stare avansată de ebrietate într-un club din Chișinău.
La 30 noiembrie 2015, Rotaru, împreună cu un grup de 10 consilieri raionali, și alți 5 primari și ai PLDM din raionul Criuleni au anunțat public că părăsesc rândurile Partidului Democrat Liberal. Aceștia se declarau dezamăgiți de activitatea partidului din acea perioadă.
Amintim că, astăzi, fostul președinte al raionului Criuleni, Vitalie Rotaru, a încercat să se arunce în gol de la etajul șase al clădirii unde locuia.
Potrivit CNA, acesta este vizat într-un dosar de corupție.


