theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Марта 2017, 08:21
339
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Expoziție dedicată aniversării a 60-a de la semnarea Tratatului de la Roma

O expoziție dedicată aniversării a 60-a de la semnarea Tratatului de la Roma a fost inaugurată la Chișinău. Președintele Parlamentului Andrian Candu, prezent la eveniment, a remarcat faptul că UE reprezintă unul dintre cele mai bune modele de dezvoltare, spre care tinde și Republica Moldova.

Expoziție dedicată aniversării semnării Tratatului de la Roma. Foto:parlament.md
Expoziție dedicată aniversării semnării Tratatului de la Roma. Foto:parlament.md

,,Am pornit la acest drum european, care nu e deloc ușor și e plin de provocări, dar scopul nostru e unul important – să ne apropiem de valorile care stau la baza UE. Acum 60 de ani, când a fost creată UE, nimeni nu spunea că va fi ușor, iar acum avem o Uniune puternică, cu viziuni și bazată pe valori. Vom face tot posibilul pentru a dezvolta Republica Moldova și pentru ca țara noastră să devină în viitor membru al UE, iar noi să participăm la creșterea UE”, a menționat Andrian Candu.

La rândul său, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadorul Pirkka Tapiola a declarat că UE ține să fie o Uniune sigură și puternică, să fie un partener de încredere în construirea unei Europe de succes, în pace și stabilitate.

Expoziția este organizată la inițiativa Ambasadei Italiei în Republica Moldova de arhivele istorice ale UE, Institutul Universitar European, în colaborare cu Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană și Președinția Consiliului de Miniștri. La vernisarea expoziției au participat diplomați, reprezentanți ai comunității academice și societății civile.

Expoziția cu genericul ”O Uniune tot mai strânsă” conține documente de arhivă și fotografii istorice din arhivele UE, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Italiene și arhivele Agenției italiene de presă ANSA. Aceasta prezintă un bilanț al celor 60 de ani ai UE, progresele și provocările la care face față. Documentele sunt grupate în trei secțiuni tematice, ce se referă la politica socială a UE, cadrul legislativ și politica externă.

Evenimentul este găzduit de Academia de Studii Economice și este deschis publicului larg.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована