Expert rus: În cazul în care conducerea PDM se va zdruncina, aceasta își va găsi puțini apărători în Occident
În cazul în care conducerea Partidului Democrat din Moldova (PDM) se va zdruncina, aceasta îşi va găsi puţini susţinători în Occident, consideră expertul rus, cercetătorul ştiinţific din cadrul Institutului de Economie al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, Andrei Deviatcov.

Potrivit agenţiei Infotag, în studiul său privind viitorul relaţiilor dintre Moldova şi Rusia pentru portalul informaţional Intersection, el a menţionat că "majoritatea parlamentară de guvernare tot mai mult se discreditează în faţa cercurilor politice europene şi americane, care, chiar şi din motive geopolitice nu pot închide ochii la iniţiativele anti-democratice din ţară".
Experul consideră că "Chişinăul nu ar trebui să spere la generozitate din partea UE, chiar şi în contextul pachetului de asistenţă macrofinanciară aprobat în valoare de 100 milioane de euro". "Şi aşa cum Igor Dodon şi Partidul Socialiştilor, în chestiunea legată de schimbarea sistemului electoral, au jucat de partea Partidului Democrat, acestuia îi va fi extrem de dificil să se erijeze în ipostaza de luptător împotriva coloanei a cincea din Rusia în persoana lui Dodon", spune autorul.
El a subliniat că Partidul Democrat "are doar două opţiuni: fie să menţină spiritele încinse cu ajutorul noilor atacuri împotriva Kremlinului, fie să declanşeze cât mai repede alegeri parlamentare anticipate". "Este necesar să se ia în considerare faptul că potenţialul acţiunilor anti-ruseşti, mai devreme sau mai târziu, se va epuiza: Moscova oricum nu îşi va retrage trupele (din Transnistria - "I"), iar relaţiile cu Occidentul doar se vor înrăutăţi.
Prin urmare, treptat lucrurile evoluează spre alegeri parlamentare anticipate, pe care Partidul Socialiştilor şi Partidul Democrat le-ar putea câştiga, în pofida instabilităţii politice interne şi externe generale", a spus el. Expertul a menţionat, de asemenea, că "Rusia se află într-o situaţie extrem de dificilă.
Politica de normalizare a relaţiilor ruso-moldoveneşti pe linia Putin-Dodon a ajuns practic într-un un impas, iar orice noi sancţiuni împotriva Moldovei nu doar că nu vor duce la nimic, dar vor consolida poziţia Partidului Democrat". "Prin urmare, Moscovei (precum şi Occidentului) nu-i rămâne decât să urmărească evoluţia subtilităţilor politicii moldoveneşti", a conchis politologul rus.


