theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Августа 2017, 14:53
317
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Expert rus: Igor Dodon joacă rolul de "dispozitiv de siguranţă" pentru Vlad Plahotniuc

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, joacă rolul de "dispozitiv de siguranţă" pentru Vlad Plahotniuc (preşedintele Partidului Democrat - "I."), consideră politologul rus Alexei Martînov.

Politologul rus Alexei Martînov.
Politologul rus Alexei Martînov.

Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un interviu pentru publicaţia "Moskovskii komsomoleţ", el a spus că "Vlad Plahotniuc îl vede pe Igor Dodon drept un fel de siguranţă între el şi popor, între el şi Moscova, pentru ca, în caz de ceva, să nu ardă preşedintele PDM, ci dispozitivul său de siguranţă".

El consideră că "în Moldova s-a format acum un regim poliţienesc, care activează în interesele unui singur om - Vlad Plahotniuc, iar speranţa că preşedintele Dodon va putea schimba status quo-ul rămâne deocamdată doar la nivel de vorbe".

"Dacă el ar fi într-adevăr un lider carismatic, atunci, sprijinindu-se pe majoritatea populaţiei care l-a ales, el ar putea încerca să schimbe situaţia. Dar Dodon nici nu încearcă", susţine expertul.

El a menţionat că situaţia din Moldova este complicată de "tensionarea situaţiei din Transnistria şi de vizitele lui Plahotniuc pentru instructaj în SUA".

Expertul a vorbit şi despre percheziţiile recente în guvernul moldovean.

"Lupta împotriva corupţiei în republică este o luptă împotriva celor care refuză să lucreze pentru Plahotniuc. Centrul Naţional Anticorupţie reprezintă garda sa poliţienească, iar tot ceea ce nu ţine pasul cu coordonatorul coaliţiei de guvernământ se numeşte corupţie", a spus el.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована