Ex-consilier prezidenţial: Evenimentul numărul 1 în anul 2018
Ex-consilierul prezidenţial a menţionat care va fi evenimentul numărul 1 în anul 2018.

Astfel, ex-consilierul prezidenţial şi comentatorul politic Vlad Țurcanu, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chișinău a precizat că vor fi alegerile parlamentare.
El observă că premisele anului electoral 2018 s-au prefigurat încă de anul acesta, iar Partidul Democrat, aflat la guvernare, s-a consolidat din punct de vedere administrativ, după ce anterior modificase Codul Electoral.
„Partidul Democrat a modificat Codul electoral, pregătindu-se pentru alegeri, a reușit după aceea să atragă de partea sa numeroase entități ale administrației publice locale care au fost convinse. Se pare că alternativa reprezentată de partidele de opoziție încă nu s-a conturat destul de mult pentru ca să se mizeze pe acesta. Puțini primari și președinți de raion au rezistat în fața încercărilor de a cooptați în această grupare politică care controlează majoritatea parlamentară, Guvernul și multe alte agenții guvernamentale”, declară ex-consilierul prezidenţial.
Vlad Țurcau mai reține și faptul că Partidul Democrat a plasat în Guvern câțiva demnitari cu experiență managerială și politică, a căror sarcină va fi să gestioneze cu mai mult succes domeniile care scârțâie și să comunice mai bine cu populația și societatea civilă. Potrivit expertului, acest lucru ar avea drept scop, între altele, să devieze atenția publică de la problemele reale cu care se confruntă cetățenii și societatea, cum ar fi frauda bancară.


