Şevciuk vrea să stopeze scurgerea capitalurilor din Transnistria
Banca centrală de la Tiraspol a emis o dispoziţie care obligă instituţiile bancare din regiune să formeze un fond de risc în cazul creditării companiilor nerezidente.

Documentul obligă băncile comerciale ca, în cazul finanţării companiilor străine, să depună în fondul de risc din Banca centrală a regiunii o sumă echivalentă cu valoarea împrumutului acordat.
Banii depuşi la bancă urmează să fie restituiţi băncii doar după rambursarea totală a creditului acordat companiei nerezidente.
Potrivit experţilor, decizia băncii de la Tiraspol are drept obiectiv stoparea scurgerii de capital peste hotare, în special prin companiile off-shore. Conform datelor oficiale, în 2011 rulajul băncilor transnistrene cu companiile off-shore a depăşit 200 mil. USD.
Anterior pretinsul legislativ al regiunii separatiste a respins un proiect de lege propus de Evgheni Şevciuk care prevedea aplicarea unui impozit de 15% pentru agenţii economici din Transnistria care desfăşoară operaţiuni cu companiile off-shore.


