Şevciuk vrea să fie partener cu Timofti
Evgheni Şevciuk, liderul regiunii separatiste transnistrene, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, că intenţionează să construiască relaţii de parteneriat cu preşedintele Nicolae Timofti, transmite ITAR-TASS.

„Salut formarea tuturor organelor de stat ale vecinilor noştri, în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova. Acum putem aştepta şi poziţii concrete privind relaţiile cu Transnistria”, a declarat Evgheni Şevciuk.
Şevciuk crede că relaţiile Transnistriei şi autorităţilor constituţionale trebuie să se dezvolte prin „tactica paşilor mici”: prin restabilirea relaţiilor economice şi facilitarea traficului cetăţenilor peste râul Nistru.
Liderul transnistrean a mai spus că „nu este exclus că, în viitorul apropiat, vom deveni martorii propunerilor preşedintelui Moldovei”, care vor fi analizate cu atenţie la Tiraspol.


