Europenii suțin Alianța pentru o Moldovă Europeană
Unul dintre cele mai puternice grupuri politice din Uniunea Europeană salută crearea Alianţei Politice pentru o Moldovă Europeană.

Într-un mesaj lansat pe 26 ianuarie a.c., preşedintele Partidul Socialiştilor Europeni (PES) Serghei Stanişev, îşi exprimă speranţa că Alianţa Politică pentru o Moldovă Europeană va reuşi în scurt timp să formeze un Guvern progresiv pro - european de care Republica Moldova are nevoie.
"A fost nevoie de două luni pentru a obține acest rezultat important și este regretabil că Partidul Liberal nu a fost suficient de flexibil pentru a rămâne în coaliția pro-europeană. Aceasta în situaţia când poporul Republicii Moldova are nevoie de lideri politici care să pună deoparte disensiunile şi să lupte împreună pentru o viață mai bună a cetățenii lor”, a spus liderul european, care a adăugat că " este timpul să înceapă lucrul la reforme extrem de necesare pentru țară”, a declarat Serghei Stanişev, potrivit unui comunicat de presă al PDM.
„Datorită aportului adus de Partidul Democrat, Republica Moldova este pe drumul cel bun către integrarea în UE și sunt convins că , împreună cu ei la guvernare, acest proces va deveni un succes pentru moldoveni" , a mai precizat preşedintele PES, Serghei Stanişev.


