Europenii pe aceeaşi lungime de undă cu preşedintele Timofti
Deschiderea unui consulat rus la Tiraspol trebuie să se facă doar după retragerea muniţiilor şi armatei ruse din Republica Moldova. Declaraţii aparţine fostului şef al Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi se conţine într-un interviu pentru Europa Libera

„Să aducem stabilitatea în regiune și să retragem trupele străine de acolo, iar apoi se poate de discutat despre ambasade și consulate", a accentuat Buzek.
Anterior, şi preşedintele Nicolae Timofti a declarat că deschiderea unui consulat al Rusiei la Tiraspol poate fi posibilă numai după retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului. La rândul său premierul Vlad Filat a admis posibilitatea unei misiuni diplomatice ruseşti la Tiraspol.
În acelaşi timp, vicepremierul rus Dmitri Rogozin declară că Rusia oricum va deschide un consulat, deoarece „este o ţară mare” şi că el deja s-a înţeles în acest sens cu premierul Vlad Filat.
Primele consultări privind deschiderea unui consulat al Rusiei la Tiraspol au avut loc, săptămâna trecută, la Chişinău. Potrivit Ministerului de Externe încă nu s-a ajuns la un numitor comun în acest sens, însă negocierile vor continua.


