theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Июня 2012, 08:42
588
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Europenii, mai rezervați decât oficialii RM la capitolul vize

Atunci când vine vorba despre regimul liberalizat de vize pentru cetățenii RM, europenii sunt mai rezervaţi în declarații decât oficialii de la Chişinău.

După întrevedere, liderul comunist a refuzat să facă declaraţii de presă.
După întrevedere, liderul comunist a refuzat să facă declaraţii de presă.

„Nu sunt un clarvăzător ca să vă spun când Republica Moldova va obţine regim liberalizat de vize”, a declarat astăzi comisarul european pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Stefan Fule, în cadrul primei reuniuni de dialog informal al Parteneriatului Estic. Oficialii europeni au apreciat progresele înregistrate de guvernarea de la Chişinău, în special adoptarea Legii privind asigurarea egalităţii şi a celei care se referă la reorganizarea Centrului Anticorupţie.

Declarația comisarului european pune în ceața declarațiile de acum o săptămână ale ministrului de Externe, Iurie Leancă, cel care spunea că într-un an am putea avea regim liberalizat de vize.

Totuși Fule a menționat că „Republica Moldova este într-o poziţie foarte bună pentru a obţine anularea vizelor într-un timp rezonabil de scurt”.

La rândul său, ministrul de Externe, Iurie Leancă, a menționat că în pofida diferitelor niveluri de ambiţie în relaţia RM cu UE, au fost stabilite mai multe puncte de interes comun.

După ce au lăudat autorităţile, oficialii europeni s-au întâlnit cu liderul opoziţiei parlamentare, Vladimir Voronin. Întrevederea a avut loc la sediul PCRM, iar potrivit delegaţiei europene discuţia s-a axat pe revenirea comuniştilor în Parlament. După întâlnire, oficialul de la Bruxelles, Stefan Fule, a preferat să vorbească în rusă. El a declarat că discuţia a fost deschisă și dinamică.

După întrevedere, liderul comunist a refuzat să facă declaraţii de presă. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована