Europenii cheamă Moldova să-și stabilească clar orientarea politicii externe
Emisarul Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, susţine că în acest moment Republica Moldova trebuie să-şi contureze clar vectorul politicii externe, fără influenţa Federaţiei Ruse. Schuebel admite că UE încearcă să se apropie de Moscova, însă, de facto, rezultatul negocieruilor încă nu este palpabil.

“Suntem în negocieri cu Federaţia Rusă cu privire la un acord de apropiere şi, poate, într-o zi ne va reusi. Din păcate, în acest moment, nu este cazul, iată din ce motiv Moldova trebuie să decidă în ce direcţie vrea să meargă”, a declarat ambasadorul Schuebel, într-un interviu pentru Europa Liberă.
“Noi avem sistemul nostru de valori. Moldova va alege liber pe ce cale ar vrea să meargă, dar noi credem că va fi beneficiu enorm dacă Moldova va putea să se bucure de avantajele pe care le oferă cea mai mare piaţa internă din lume, care, apropo, este de cinci ori mai mare decât piaţa CSI. De asemenea, se poate bucura de liberatea drepturilor, democraţie şi supremaţiei legii, similar cu ceea ce avem în Uniunea Europeană. Eu cred că conducerea Federaţiei Ruse va lăsa Moldova să-şi aleagă singură calea pe care vrea să meargă. Moldova este o ţară suverană, ea îşi va decide singură ce parcurs trebuie sa aiba”, mai spune Schuebel.


