Eugen Tomac: Destinul Republicii Moldova este să fie împreună cu România
În legătură cu evenimentul ce se va desfășura duminică la Chișinău dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu România, mai mulţi politicieni de pe cele două maluri ale Prutului și-au anunțat deja prezența la eveniment, printre ei fiind și deputatul și președinte executiv PMP, Eugen Tomac.

Deputatul Eugen Tomac, președinte executiv PMP, a declarat pentru rfi.ro în cadrul unui interviu că „destinul R. Moldova este să fie împreună cu România” iar pentru acest lucru solicită Executivului de la București înființarea unui minister pentru relația cu Republica Moldova, scrie Unimedia.
Eugen Tomac: Merg la Chișinău, în primul rând, pentru că cred că destinul Republicii Moldova este să fie împreună cu România, din nou, așa cum au decis înaintașii noștri acum 100 de ani, pe 27 martie, când Sfatul Țării a votat unirea pe veci a provinciei Basarabia cu România.
„Nu cred că în România există o problemă în ceea ce privește asumarea acestui proiect, chiar dacă la nivel de partide politice nu existe o agendă foarte clară în ceea ce privește consolidarea acestui obiectiv de țară. Nu este o prioritate pentru multe partide politice, dar la nivel de societate, românii nu ar avea nimic împotriva reunificării țării. În schimb, propaganda sovietică și-a produs efecte destul de adânci în societatea basarabeană. Marea majoritate a populației nu este hotărâtă dacă opțiunea reunificării este cea mai corectă. (...) În mod clar, trebuie să se discute deschis și tranșant, atât cu Federația Rusă, cât și cu Ucraina, statutul Regiunii Separatiste Transnistrene. Republica Moldova nu se poate uni cu România având un conflict deschis pe teritoriul său. Acesta este și motivul pentru care, din punct de vedere tehnic, lucrurile implică mai multe etape în ceea ce privește procesul de reunificare”, a declarat Eugen Tomac.
„În Republica Moldova avem în jur de 3.5 milioane de cetățeni și un stat cu un PIB de 7 miliarde de dolari, exact cât este bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a României. În mod clar, politicienii români trebuie să angajeze un proces de reîntregire mult mai rapid pentru că încă putem fructifica resursele pe care România le primește de la Comisia Europeană pe fondurile de coeziune. Putem extinde aria de subvenții astfel încât procesul de reîntregire să aibă mai puține costuri. Cred că România poate face față unui astfel de proces” a mai adăugat acesta.
Unimedia amintește că organizatorii manifestației „Marea Adunare Centenară”, care va avea loc în această duminică, va fi cea mai mare manifestație unionistă de la independența Republicii Moldova.
De asemenea președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se arată deranjat de faptul că duminică, pe 25 martie, la Chișinău va avea loc o manifestația unionistă, dedicată celor 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Totodată PSRM susține în continuare că Unionismul este o amenințare a statalității Moldovei. De asemenea consideră că „Marșul Unirii” din 25 martie este „o provocare deliberată îndreptată împotriva suveranității statului, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și o provocare împotriva poporului multinațional moldovenesc”.


