Şelin are interdicţie de a părăsi ţara
Astăzi, Victor Şelin a primit din partea Procuraturii mun. Bălţi ordonanţa prin care acesta nu are drept să părăsească ţara în următoarele 10 zile.

Decizia Procuraturii se încadrează în cauza penală deschisă pe numele liderului social-democrat bănuit de acţiunile desfăşurate în cadrul mitingului de protest din 5 august 2012.
Liderul PSD respinge acuzaţiile, mai mult ca atît că responsabil de acţiunile din 5 august au fost organizate de grupurile unioniste, care şi trebuie să fie cercetate penal.
În acest sens, social-democraţii consideră că statul, prin instituţiile sale asigură protecţie cetăţenilor altui stat, şi nicidecum nu este în interes de a apăra cetăţeni proprii.
Secretarul General Sergiu Coropceanu a declarat în cadrul unei emiusiuni televizate, că în acest dosar există un regizor la Chişinau. "Este o provocare şi această presiune a început acum cîteva luni şi a fost evident. Aceasta a început odată ce formaţiunea a lansat idea de aderare a RM la Uniunea Vamala. Cunoaştem şi decizia CEC. Iar ceea ce a avut loc astăzi la Bălţi, se însrie în şirul acelor acţiuni de presiuni", a precizat Coropceanu.
Fiind întrebat, ce se va întîmpla în cazul dacă decizia finală va fi privaţiune de libertate a liderului PSD, Victor Şelin, Sergiu Coropceanu a subliniat:
"Nu cred că autorităţile vor coborî pînă la acest nivel, dar cu siguranţă cetăţeni din toată republica se vor ridica în apararea dlui Şelin, drept o persoană care a avut de compătimit în urma acestui sistem. Au existat mai multe învinuiri de care vreţi în adresa mai multor oficialităţi. Acum cînd s-a găsit un lider care este într-o creştere semnificativă, şi prezintă un risc pentru ceilalţi, în perioada viitoarei campanii electorale, şi ar putea să le strice jocul acestora, este mai simplu să intimidezi şi liderul, dar şi persoanele care îl susţin.


