Şeful statului intervine în scandalul telefoanelor interceptate!
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, intervine în scandalul convorbirilor telefonice interceptate, publicate ieri în presa de la Chişinău. Şeful statului consideră că cei care au încălcat legea în aceste cazuri trebuie să fie traşi la răspundere, dar numai după ce organele competente îşi vor face treaba până la capăt.

“Interceptările vor fi apreciate de către organele competente atunci când va fi cazul. Pot spune una, toți din țara asta trebuie sa trăiască conform Constituției și legii, iar cei care au încălcat vor duce răspundere”, a declarat Nicolae Timofti, pentru Pro TV.
Anterior, preşedintele Timofti, a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că a primit asigurări că liderii fostei Alianţei pentru Integrare Europeană se vor aşeza la masa negocierilor. “Am avut discuţii separate cu fiecare din liderii AIE şi i-am îndemnat să găsească soluţii. Am primit asigurări că cele trei componente vor reveni la masa de negocieri, pentru a identifica soluţii”, a spus Timofti.


