Şefa Misiunii OSCE în Moldova, despre federalizare
Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon s-a întîlnit astăzi cu Şefa Misiunii OSCE în Moldova,, Ambasadoarea Jennifer Brush.

În cadrul întrevederii părţile şi-au expus opiniile vizavi de reglementarea conflictului transnistrean.
Igor Dodon a reiterat faptul că socialiştii pledează pentru lansarea unor discuţii serioase pe marginea proiectului de federalizare a ţării, ca unică soluţie de reîntregire a teritoriului Republicii Moldova.
Liderul socialiştilor şi-a exprimat opinia că în faţa autorităţilor de la Chişinău şi Tiraspol stau patru obiective de bază, care trebuie realizate în vederea depăşirii problemei transnistrene. Potrivit lui Dodon acestea sînt: încetarea definitivă a «războiului rece» între cele două maluri, apropierea economică şi socială, pragmatizarea procesului de negocieri între autorităţi, dezbaterea proiectelor privind federalizarea.
Brush s-a pronunţat pentru soluţionarea cît mai urgentă a conflictului, atît prin soluţionarea problemelor socio-economice, cît şi celor politice, pentru ca viaţa popoarelor de pe cele două maluri să devină mai sigură şi mai bună. Ambasadoarea a salutat interesul şi activitatea opoziţiei în acest sens.


