Doi deputați PL au fost excluși din fracțiune
Deputații Vladimir Cernat și Artur Gutium au fost excluși astăzi, 13 aprilie, din fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal (PL). Anunțul a fost făcut de către Mihai Ghimpu, liderul PL, în cadrul ședinței Parlamentului.

Potrivit lui Ghimpu, cei doi au anunțat că pleacă, dar „nu au avut curajul să scrie o cerere pentru a părăsi fracțiunea”. „Cei doi sunt excluși din fracțiune. Ei au trădat votul alegătorilor”, s-a revoltat Ghimpu.
Amintim că cei doi deputați și-au exprimat susținerea pentru partidul lui Anatol Șalaru – Partidul Unității Naționale și au criticat politica internă a partidului, declarând că vor rămâne în plenul Legislativului drept deputați neafiliați.
Deputatul Artur Gutium a declarat că unul dintre motivele care l-au determinat să plece este și modul în care a fost înlăturat din partid fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru.
După plecarea celor doi deputați, fracțiunea Partidului Liberal din Parlament a rămas cu 11 deputați.


