Dodon vrea să înregistreze un record?! Merge din nou la Moscova
Președintele Republicii Moldova a avut iarăși o întrevedere cu Farit Muhametșin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova.

Președintele țării a confirmat participarea la evenimentele dedicate Marii Victorii care se vor desfășura în Piața Roșie. În acest context, Igor Dodon a menționat că este pentru prima dată în ultimii 10 ani, cînd Președintele țării va participa la astfel de evenimente împreună cu un grup de veterani ai Marelui Război Pentru Apărarea Patriei.
De asemenea, potrivit lui Dodon, în cadrul dialogului, șeful statului l-a informat pe dl Ambasador despre rezultatele ședinței Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice de la Bișkek și decizia de principiu de acordare a statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.
Părțile au făcut un schimb de opinii referitor la inițiativa privind implementarea sistemul mixt de vot în Republica Moldova și, avînd în vedere experiența vastă de aplicare a sistemului mixt electoral în Federația Rusă, Igor Dodon a solicitat un schimb de experiență în acest sens.


