theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
15 Мая 2017, 17:25
407
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dodon şi-a planificat o nouă vizită peste hotare. De data aceasta este vorba de Turkmenistan

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, va efectua în septembrie o vizită oficială în Turkmenistan. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris luni pe pagina sa de facebook.

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, va efectua în septembrie o vizită oficială în Turkmenistan.
Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, va efectua în septembrie o vizită oficială în Turkmenistan.

Şeful statului a menţionat că invitaţia de a pleca în vizită în Turkmenistan a primit-o din partea vicepreşedintelui Cabinetului de miniştri al Turkmenistanului, ministrului de Externe, Raşid Meredov, care conduce o delegaţie turkmenă, aflată în vizită în Moldova. Din componenţa delegaţiei fac parte reprezentanţi ai conducerii ţări, ai comunităţii oamenilor de afaceri, oameni de cultură, transmte INFOTAG.

"Am discutat în detalii starea actuală a relaţiilor moldo-turkmene, precum şi o eventuală intensificare a colaborării în mai multe domenii, cum ar fi cel al agriculturii, sectorul energetic şi în domeniul cooperării interculturale", a remarcat Dodon.

El a menţionat că astăzi, împreună cu delegaţia din Turkmenistan, va participa la inaugurarea Memorialului Soldatului Necunoscut din satul Delacău, raionul Anenii-Noi, iar marţi reprezentanţii delegaţiei turkmene vor desfăşura mai multe întrevederi în regiunile ţării. "Am acceptat cu plăcere invitaţia Preşedintelui Turkmenistanului, Gurbanguly Berdymouhamedov, de a întreprinde o vizită în ţara sa. Vizita va avea loc în luna septembrie curent. Există un potenţial substanţial pentru dezvoltarea relaţiilor moldo-turkmene. Lărgim constant cercul partenerilor noştri, atât în Vest, cât şi în Est", a concluzionat Igor Dodon.

Delegaţia Turkmenistanului se va afla marţi în autonomia găgăuză. În cadrul vizitei sale în Moldova în anul 2013, Preşedintele turkmen Gurbanguly Berdymouhamedov s-a angajat să construiască o grădiniţă în satul găgăuz Cişmichioi din raionul Vulcăneşti. Lucrările de construcţie a grădiniţei moderne, cu o capacitate de 160 de locuri, au început în mai 2015 şi s-au încheiat la sfârşitul anului 2016.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована