Dodon îi dă dreptate lui Băsescu
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că integrarea europeană nu va fi posibilă pentru Republica Moldova decât prin unirea cu România.

Președintele PSRM a comentat pe marginea subiectului interdicțiilor primite de mai mulți jurnaliști ruși pe teritoriul Republicii Moldova din partea autorităților de la Chișinău. Dodon a precizat că în prezent, la toate televiziunile și pe internet se desfășoară campania ,,Unirea înseamnă”, ceea ce indică orientarea actualei guvernări. ,,Cei care fac acum publicitate antistatalistă, pro-unionistă, la toate televiziunile, pe internet – Unirea înseamnă nu-știu-ce și așa mai departe, adică la ăștia le permitem să vină, dar ei cheamă deschis la lichidarea Republicii Moldova”, a precizat liderul socialist.
,,Uite ce a spus Băsescu, cu toate că eu nu vreau să îl citez mult pe marinarul Băsescu, dar Băsescu a spus lucrurile foarte clar: oameni buni, niciun fel de integrare europeană nu va fi, integrarea în Europa va fi numai prin Unirea cu România, ei și-au arătat planul și atunci dau o întrebare aici la guvernare: Băieței, integrare europeană nu va fi, voi unde ne duceți, la Unire?”, s-a întrebat Igor Dodon.


