Diacov nemulțumit de acţiunile comuniştilor
Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, critică atitudinea comuniştilor şi spune că aceştia, prin iniţiativele lor, dezbină societatea. Declaraţia a fost făcută astăzi, de la tribuna Parlamentului.

„Nu trebuie să ieşim aici la tribună şi să ne rupem cămaşa în numele poporului. Poporul a decis în 2001. Au trecut anii şi tot acolo am rămas, în 2010 au votat iar, au ales o altă cale. Opoziţia trebuie să ne ajute să ne ducem mandatul până la capăt. Poporul o să hotărască iar peste doi ani şi jumătate, nu putem să hărţuim această ţară”, a declarat Diacov.
Potrivit acestuia, iniţiativa comuniştilor privind referendumul republican constituie o acţiune propagandistică. „Este o acţiune pentru viitoarele alegeri. Noi nu trebuie să dezbinăm ţara. Indiferent de culoarea politică, noi toţi împărtăşim îngrijorarea pentru ceea ce se întâmpla în Moldova şi trebuie să schimbam viaţa poporului. Sper să începem să clădim viitorul cetăţenilor”, a mai spus Diacov.
Reamintim că, astăzi, Vladimir Voronin a cerut Alianţei organizarea unui referendum republican privind aderarea republicii Moldova la Uniunea Eurasiatică.


