Deputații AIE au primit prime de Paști; Comuniștii, supărați
Fiecare parlamentar, cu excepția comuniștilor, a primit câte 1500 de lei drept primă de Paște. Pentru că deputaţii PCRM au rămas fără sporuri, autorităţile au economisit 60 de mii de lei.

„Potrivit legislației în vigoare, aceste premii sunt acordate de donatorul pentru credite pentru eficiență la activitatea de muncă. Dat fiind faptul că fracțiunea PCRM a lipsit cu desăvârșire de la ședintele Parlamentului din anul 2012, aceste premii nici nu puteau fi acordate”, a declarat secretarul general al Parlamentului, Adrian Fetescu.
Comuniştii îşi acuză colegii că şi-au făcut premii pe spatele lor. „Economisind pe faptul ca ne-au tăiat salariile, ne-au tăiat mașinile de serviciu, singuri lor își calculează premii”, s-a arătat indignat deputatul PCRM, Sergiu Sârbu.
„Este o declaraţie de-a dreptul stranie dat fiind faptul că nu au beneficiat de mașini decât două zile. Aceste premii sunt oferite doar din economiile la fondul de salarizare, în condițiile în care nu sunt angajate persoane, iar banii bugetari sunt alocați pentru finanțarea acestor posturi”, a menționat secretarul general al Parlamentului
În total, pentru primele deputaților a fost cheltuit aproape jumătare de milion de lei.


