theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Марта 2018, 13:33
288
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Deputatul Iurie Țap, despre alegerile locale și viitorul Chișinăului

Deputatul din fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova, Iurie Țap, susține că alegerile locale din luna mai curent sunt importante pentru Chișinău.

Deputatul Iurie Țap, despre alegerile locale și viitorul Chișinăului. Foto: Oficial.md
Deputatul Iurie Țap, despre alegerile locale și viitorul Chișinăului. Foto: Oficial.md

Potrivit acestuia, deși mandatul viitorului primar care va fi ales, va fi doar de un an, contează să se facă o alegere care „ar permite o reconfirmare în alegerile generale locale din 2019”, scrie unimedia.

„Alegerile Primarului General al municipiului Chişinău vor fi un examen de maturitate pentru locuitorii acestuia. Or, va fi mare forfotă. Partidele vor veni cu cei mai buni candidaţi, vor fi şi multe promisiuni. În acest sens, trebuie să fim vigilenţi, este foarte important să nu greşim! Deci, trebuie să facem o alegere raţională, în cunoaştere de cauză”, a scris Iurie Țap.

„Liberal democratul susține că viitorul primar „trebuie să cunoască problemele municipiului, dar şi soluţiile adecvate, să cunoască instrumentele şi mecanismele legale ce pot şi trebuie aplicate”.

„Cunoştinţele teoretice, dar şi practica administrativă ar facilita procesele de management. Diplomaţia, calităţile de negociator, necesare, în special, în relaţiile cu Consiliul municipal şi puterea centrală, oricare le-ar fi coloratura, sunt definitorii.
Primarul general trebuie să fie vizionar. De rând cu problemele curente, acesta trebuie să vadă ziua de mâine. Se cere dăruire de sine, conlucrare cu toate părţile cointeresate, în special trebuie să fie asigurat parteneriatul dintre puterea locală, locuitori şi sectorul privat.

Formal, aceste alegeri sunt pentru un an de zile. Dar, luând în calcul starea deplorabilă a lucrurilor în municipiu, ar fi cazul să se facă o alegere, care ar permite o reconfirmare în alegerile generale locale din anul 2019. Pur şi simplu: nu mai avem timp de pierdut”, a mai scris deputatul.

Menționăm că PLDM nu s-a expus încă refiritor la faptul dacă va înainta sau nu un candidat la funcția de primar al Capitalei.

Deputatul Iurie Țap, despre alegerile locale și viitorul Chișinăului

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована